Adresa: DN 1, Km. 32, com. Ciolpani, jud. Ilfov - Tel: 021.2677014 - pentru e-mail & contact faceți click AICI!

 

 

   Obiectiv
   Obiectivul fundamental al activităţii de pregătire îl constituie formarea, perfecţionarea şi specializarea  personalului cu atribuţii în domeniul managementului situaţiilor  de urgenţă, inclusiv din structurile de acţiune şi intervenţie, pentru creşterea gradului de operativitate şi a capacităţii de reacţie şi acţiune a structurilor profesioniste şi voluntare în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi misiunilor ce le revin.

   Forma de bază a pregătirii în  Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă şi Centrele Zonale de Pregătire de Protecţie Civilă, subordonate acestuia o constituie cursurile de zi, de tip compact sau modular, cu durata între cinci zile şi 13 săptămâni, stabilite în funcţie de nevoile de pregătire, pe categorii de cursanţi, sau conform cu reglementările cuprinse în „Ghidul carierei”, unde este cazul.

   HG 1490 din 09.09.2004 ART. 30
    Şcoala de Aplicaţie pentru Protecţia Civilă se reorganizează în Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă, având în subordine centre zonale, destinate perfecţionării personalului propriu, a înalţilor funcţionari publici şi a funcţionarilor publici cu atribuţii de conducere din Sistemul Naţional.

FisierMarime fisierDescarcariUltima actualizare
Descarca fisierul (hg_1490_din_09_09_2004.pdf)Descarcă HG 1490 din 09.09.2004141 kB88516-03-2015 11:58

NEWSLETTERS


     
     
        
Copyright © 2009 - 2018. Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă. All rights reserved.

În vederea îmbunătățirii navigării și a colectării anonime de statistici pentru perfecționare, acest website transmite cookies în calculatorul dvs. Detalii AICI!.

Acceptati cookie de pe acest site?